„Da, am început, am planul lucrării, am o schiță. Am început să vorbesc în fața unui microfon. Nu mă ajută nimeni pentru că oferte sunt foarte multe, dar nu aș vrea să fie cunoscut conținutul înainte să termin”, a afirmat Băsescu, întrebat dacă își va scrie memoriile.
El a spus că vrea să fie un volum citibil, care va începe de la momentul candidaturii sale pentru primul mandat de președinte, în 2004.
„Încep de la campania electorală din 2004, memorii ca președinte. Aș vrea să fie o carte generală a mandatului de 10 ani, memorii, adică ce îmi aduc eu aminte și susținute cu trimiteri la documente. Deci, exact lucrurile cum le-am văzut eu (…). Încep de la cum am ajuns eu candidat în 2004”, a precizat Băsescu.
El a adăugat că gradul de sinceritate va fi „sută la sută”, arătând că ceea ce nu se poate spune nu o să scrie.
„Aș vrea ca volumul să fie citibil. Nu aș vrea să fac un volum de 500 de pagini, s-ar putea scrie. Dar intenționez, pe urmă, să dezvolt un volum separat pe probleme de securitate națională, pentru probleme economice, așa cum le-am văzut eu”, a mai spus Traian Băsescu, arătând că volumul va respecta „calendarul evenimentelor”.
Fostul șef al statului a mai afirmat că acest volum va supăra mulți oameni, însă „nu pe toți”.
El a mai precizat că nu a citit volumele lansate de Klaus Iohannis și nici pe cele ale lui Ion Iliescu.